Distracție
5 seriale dramă de pe Netflix care merită văzute

Atunci când suntem în căutarea unui serial dramă reușit, primul loc în care căutam este, bineînțeles, platforma Netflix. De la seriale dramă clasice precum Breaking Bad la seriale noi precum The Crown, pe Netflix găsim mereu seriale emoționante care ne țin cu sufletul la gură.

Aceste 5 seriale drama pot fi urmărite pe Netflix și se numără printre preferatele noastre: 

Breaking Bad
  • Când a apărut serialul Breaking Bad: 2008-2013
  • Câte sezoane are serialul Breaking Bad: 5
  • Care sunt actorii principali ai serialului Breaking Bad: Bryan Cranston, Aaron Paul, Anna Gun

 

Breaking Bad este unul dintre cele mai reușite seriale dramă din toate timpurile. Acțiunea serialului urmărește viața personală și profesională a unui profesor de chimie pe nume Walter White care primește diagnosticul de cancer pulmonar netratabil. Acest diagnostic, precum și nevoia de a asigura familiei sale un viitor decent, îl determină pe Walter White să devină producător și traficant de droguri. Dacă sunteți în căutarea unui serial drama plin de suspans, Breaking Bad este alegerea perfectă.

Halt and Catch Fire
  • Când a apărut serialul Halt and Catch Fire: 2014-2017
  • Câte sezoane are serialul Halt and Catch Fire: 4
  • Care sunt actorii principali ai serialului Halt and Catch Fire: Scoot McNairy, Lee Pace, Mackenzie Davis

 

Acțiunea serialului dramă Halt and Catch Fire se petrece în anii '80 și urmărește evoluția computerelor personale din perspectiva unui vizionar, a unui inginer, și a unui copil-minune. Cei trei decid să pună bazele propriei afaceri iar inventivitatea lor face concurența corporațiilor gigantice. În același timp, viețile lor personale și profesionale devin din ce în ce mai complicate. Dacă îți plac serialele care se petrec în anii '80 cu siguranță îți va plăcea serialul dramă Halt and Catch Fire.

Mai multe seriale despre inteligenta artificiala, roboti si tehnologie.

The Honourable Woman
  • Când a apărut serialul The Honourable Woman: 2014
  • Câte sezoane are serialul The Honourable Woman: 1
  • Care sunt actorii principali ai serialului The Honourable Woman: Maggie Gyllenhaal, Stephen Rea, Andrew Buchan 

 

The Honourable Woman este o miniserie dramă de 8 episoade creată de Hugo Blick. Serialul este un thriller politic extrem de emoționant ce urmărește viața lui Nessa Stein (Maggie Gyllenhaal) care face parte dintr-o organizație de menținere a păcii din Orientul Mijlociu. Încă de la început, Nessa și fratele său Ephra se confruntă cu o mulțime de probleme de natură politică și personală. Dacă erați în căutarea unui serial ce conține crime, răpiri, spionaj, conflicte politice și drame personale, urmăriți serialul drama The Honourable Woman.

The Crown
  • Când a apărut serialul The Crown: 2016-prezent
  • Câte sezoane are serialul The Crown:3
  • Care sunt actorii principali ai serialului The Crown: Claire Foy, Helena Bonham Carter, Matt Smith

 

Serialul dramă The Crown urmărește viața personală și profesionala a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. În primul sezon al serialului facem cunoștință cu o tânără de 25 de ani pe nume Elisabeth, proaspăt măritată și nevoită să devină cel mai important monarh al lumii. Printre primele sarcini dificile pe care tânăra regină este nevoită să le preia este colaborarea cu legendarul prim-ministru britanic Sir Winston Churchill. Serialul The Crown este o dramă savuroasă care ne permite accesul în 'culisele' monarhiei britanice.

Mai multe seriale istorice și de epocă.

Rectify
  • Când a apărut serialul Rectify: 2013-2016
  • Câte sezoane are serialul Rectify: 4
  • Care sunt actorii principali ai serialului Rectify: Abigail Spencer, Aden Young, Luke Kirby

 

Serialul Rectify este considerat unul dintre cele mai bune seriale drama despre închisoare. Acțiunea serialului urmărește viața lui Daniel Holden, un bărbat din Georgia care a fost eliberat din închisoare în baza unor probe ADN neconcludente după ce fusese condamnat la moarte pentru uciderea unei fete pe nume Hannah. În ciuda protestelor a numeroase persoane printre care și familia fetei ucise, Holden se întoarce acasă unde este nevoit să se readapteze la o viață în liberate. Serialul Rectify este un serial drama plin de suspans care merită urmărit.

Vezi mai multe seriale despre sistemul juridic.